Barbier: Precizie și Pasiune în Design

by Ștefan, Co-Founder / Designer

O Poveste de Pasiune și Precizie

Artiși atât ai stilului contemporan, cât și ai clasicului absolut, echipa Barbier oferă servicii excepționale de frizerie.

Fiecare proiect din portofoliul nostru are o poveste. Iar pentru această poveste trebuie să vă ofer puțin context...

Eu, Ștefan, împreună cu Robert, ne aflam la începutul anului într-o perioadă când ne gândeam la noi industrii în care ne putem extinde portofoliul.

Ne gândeam ce prieteni avem cu afaceri și cine ar putea beneficia de un site sau un redesign la site-ul de atunci.

Și așa ne-am gândit la salonul de înfrumuseţare al bărbaților, adică frizerie - o adevărată artă care este mult mai importantă decât credem noi, neprofesioniștii.

Am expus adevărata valoare a acestei meserii printr-un design unicat și prin fotografii profesionale.

Un exercițiu de precizie

Ca la oricare alt site făcut de noi, avem grijă ca totul să fie foarte precis, ducând astfel la un design măsurat la pixel de la cap la coadă.

Pe lângă exercițiul de precizie peste care clar am trecut, am trecut și prin exerciții de creativitate. Am vrut să facem viața cât mai ușoară clientului.

Știm cum este să ai programul plin și să nu te poți ocupa de alte chestii. Așa că i-am luat orice grijă de pe cap prin a folosi fotografii profesionale, fără implicarea lor.

Dedicare

Suntem dedicați în fiecare proiect pe care îl facem. În general poate dura 3-4 zile să terminăm unul, dar sunt și proiecte în care ideile ne vin puțin mai rapid și nu este ceva foarte complicat.

Acesta este un exemplu foarte bun. Ne-am pus ideile cap la cap, iar în mai puțin de o zi site-ul a fost terminat și complet optimizat.

Cum atât de rapid?

Simplu, o facem din pasiune!

Asta nu înseamnă că banii nu sunt un motiv, suntem și noi oameni, dar ne ocupăm strict cu site-uri. Este imposibil să nu ne mișcăm rapid când asta este lucrul la care ne pricepem și pe care dorim să-l facem.

Vedem o artă în munca noastră și vrem ca fiecare site să transmită arta meseriei prezentate în el.

Rezultatul Final

Proiectul Barbier a fost unul dintre cele mai rapide și satisfăcătoare experiențe din portofoliul nostru. Prin combinarea designului măsurat la pixel cu fotografii profesionale și o înțelegere profundă a nevoilor clientului, am reușit să creăm o experiență digitală care reflectă autenticitatea și profesionalismul frizeriei.

Această colaborare ne-a demonstrat că, când pasiunea se întâlnește cu precizia tehnică, rezultatul poate fi extraordinar - un site care nu doar arată bine, ci transmite adevărata esență a meseriei pe care o reprezintă.

More articles

EF Events - Când creativitatea întâlnește profesionalismul digital

De la un simplu redesign la o soluție completă pentru fotografi și videografi. Povestea unui proiect care a transformat prezența digitală a EF Events prin creativitate, viteza de execuție și bonus-uri care depășesc așteptările.

Read more

Framefusion - Locul în care poți scăpa de toate grijile unui eveniment de succes

De la zero la un site complet funcțional în doar 3 zile. Povestea unui parteneriat bazat pe încredere, execuție rapidă și bonus-uri care depășesc așteptările.

Read more

Aici începe schimbarea reală.

Sediile noastre

  • Pitești
    Bulevardul FRAȚII GOLEȘTI, nr. 70
    110174, Pitești, România
  • București
    Bulevardul BUCUREȘTII NOI, nr. 136
    512354, București Sector 1, România